Copiii sunt așteptați la un atelier de teatru-dans pentru copii la Centrul Cultural Săveni! SMS – Seri Magice Săveni, 2023!

Copiii sunt așteptați la un atelier de teatru-dans pentru copii

Joi, 8 decembrie 2022, ora 13.00, la Centrul Cultural Săveni, Festivalul de artă „SMS-Serile Magice Săveni” debutează cu un Atelier de teatru-dans.

Beneficiarii acestei activități vor fi 20 de elevi cu vârste între 6 și 19 ani, cărora li se vor prezenta tehnici de realizare a unor producții ce au ca specific domeniul teatru-dans. Activitatea urmărește ca, prin o abordare non-formală, să dezvolte deprinderi și abilități artistice, care să îi ajute pe copii în dezvoltarea personală.
Totodată, prin acest atelier se facilitează cooperarea între organizații și grupuri de artiști independenți, ce implică schimburi de experiență, coproducție și promovarea evenimentelor culturale. Un alt obiectiv al proiectului este formarea unei clase permanente care să aibă ca obiectiv de învățare și manifestare teatrul și dansul, în orașul Săveni.

Festivalul de artă „SMS-Serile Magice Săveni” este realizat de Asociația cultural-artistică „Arlechin” cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, având ca parteneri Primăria Orașului Săveni și Centrul Județean de Voluntariat Botoșani.

Informațiile cu privire la desfășurarea fiecărei activități cuprinse în proiect sunt disponibile atât pe rețelele de socializare din mediul online (https://www.facebook.com/profile.php?id=100088039344972), cât și pe site-ul organizației: www.arlechinromania.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *